Admisibilitatea clauzei penale in raporturile juridice de munca

Clauza penala reprezinta acea conventie accesorie prin care partile determina anticipat valoarea prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutarii, executarii cu intarziere sau necorespunzatoare a obligatiei de catre debitorul sau. Avand in vedere ca partea care nu isi executa, isi executa cu intarziere sau in mod necorespunzator obligatiile ce ii incumba conform contractului individual de munca poate fi atat angajatorul, cat si angajatul, voi prezenta particularitatile admisibilitatii clauzei penale atat pentru situatia in care cel prejudiciat este salariatul, cat si pentru situatia in care prejudiciat este angajatorul.

Clauza penala stipulata in favoarea salariatului

Potrivit dispozitiilor art. 269 (alin. 1) din Codul muncii, "angajatorul este obligat, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, sa il despagubeasca pe salariat in situatia in care acesta a suferit un prejudiciu material din culpa angajatorului in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciu". In consecinta, raspunderea patrimoniala reglementata de Codul muncii constituie, ca natura juridica, o varietate a raspunderii civile contractuale, avand anumite particularitati determinate de specificul raporturilor de munca.

Stabilirea cuantumului despaguburilor datorate de catre angajator este supusa principiilor raspunderii civile contractuale, fiind posibila in una din urmatoarele modalitati: pe cale judecatoreasca (evaluare judiciara); prin lege (evaluare legala); prin conventia partilor (evaluare conventionala). Avand in vedere ca art. 269 (alin. 2) din Codul muncii precizeaza ca "in cazul in care angajatorul refuza sa il despagubeasca pe salariat, acesta se poate adresa cu plangere instantelor judecatoresti competente", facandu-se referire la intelegerea partilor, consider ca este admisibila si clauza penala ce permite partilor sa stabileasca anticipat cuantumul prejudiciului.

Clauza penala stipulata in favoarea angajatorului

Potrivit dispozitiilor art. 270 (alin. 1) din Codul muncii, "salariatii raspund patrimonial, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina si in legatura cu munca lor". Potrivit normelor si principiilor raspunderii civile, prejudiciul va fi acoperit integral, adica nu numai paguba efectiv produsa ci si eventualul beneficiul nerealizat. Avand in vedre textul art. 270 (alin. 1) mentionat mai sus, rezulta ca angajatorul nu poate pretinde daune-morale salariatului pentru prejudiciul produs.

Desi Codul muncii nu prevede un text care sa permita posibilitatea acordului comun de vointa al partilor in ceea ce priveste raspunderea salariatului (n.n asa cum am aratat mai sus, art. 269 (alin. 1) face referire la acordul partilor cu privire la despagubirea salariatului de catre angajator), consider ca acesta este permis, avand in vedere urmatoarele argumente:

1. Potrivit dispozitiilor art. 295 (alin. 1) din Codul muncii, "dispozitiile prezentului Cod se intregesc cu celelalte dispozitii cuprinse in legislatia muncii si, in masura in care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de munca prevazute de prezentul cod, cu dispozitiile legislatiei civile". Raspunderea civila pemite acoperirea prejudiciului cauzat prin plata, ca urmare a invoielii partilor.
2. Nu exista nici o norma legala imperativa care sa interzica incheierea unui asemenea acord;
3. Utilitatea acoperirii prejudiciului prin acordul partilor este evidenta, fie si numai prin evitarea unui proces, altfel necesar. In fond, si contractul individual de munca obliga nu numai la ceea ce este in mod expres in continutul sau, dar si "la toate urmarile ce echitatea, obiceiul sau legea da obligatiei, dupa natura sa" (n.n conform art. 970 din Codul civil). In plus, principiul bunei-credinte, consacrat de art. 8 din Codul muncii, antreneaza si posibilitatea acoperirii prejudiciului prin intelegerea de vointa a partilor.
4. Desi art. 164 (alin. 2) din Codul muncii prevede ca "retinerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decat daca datoria salariatului este scadenta, lichida si exigibila si a fost constatata ca atare printr-o hotarare judecatoraeasca definitiva si irevocabila", Curtea Constitutionala, prin decizia nr. 24/2003 arata ca acest text legal se refera doar la situatiile in care salariatul nu acopera de bunavoie dauna cauzata angajatorului.

Avand in vedere ca intelegerea partilor in situatia acoperirii prejudiciului cauzat angajatorului de catre salariat, ca expresie a principiului libertatii contractuale, prin care sunt stabilite modalitatile de executare sau stingere a obligatiilor reciproce, este permisa de legislatie, astfel cum am aratat mai sus, consider ca este admisibila si clauza penala ce permite partilor sa stabileasca anticipat cuantumul acestui prejudiciu. Cu toate acestea, o asemenea clauza penala trebuie sa fie in concordanta cu cerintele imperative prevazute de Codul muncii in cazul acestui tip de raspundere, astfel cum voi arata in cele ce urmeaza.

Potrivit dispozitiilor art. 273 si urm. din Codul muncii, angajatorul isi poate recupera creanta sa reprezentand acoperirea prejudiciului cauzat de catre salariat prin retineri lunare din salariul acestuia; acestea nu pot fi mai mari de o treime din salariul lunar net, fara a putea depasi impreuna cu celelalte retineri pe care le-ar avea cel in cauza, jumatate din salariul respectiv. Nota: Avand in vedere dispozitiile art. 155 din Codul muncii care prevede ca "salariul cuprinde salariul de baza, indemnizatiile, sporurile precum si alte adaosuri"), rezulta ca, in calcularea valorii ratelor, sunt avute in vedere toate aceste drepturi salariale.

In doctrina se arata ca in situatia avuta in vedere (n.n raspunderea salariatului fata de angajator), clauzele penale apar inadmisibile, fiind nule de drept. Un argument invocat in sprijinul acestei opinii este reprezentat de art. 38 din Codul muncii care prevede ca "salariatii nu pot renunta la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzactie prin care se urmareste renuntarea la drepturile recunoscute de lege salariatilor sau limitarea acestor drepturi este lovita de nulitate". Prin acest text de lege, legiuitorul nu a urmarit sa interzica orice conventii, ci doar acelea prin care salariatul ar renunta la drepturile sale imperativ prevazute de lege. Seminificatia clauzei penale este aceea de a determina anticipat si conventional despagubirile datorate pentru incalcarea obligatiilor, iar clauza penala va fi datorata de catre partea in culpa atunci cand sunt intrunite toate conditiile acordarii de despagubiri. In consecinta, salariatul datoreaza daune-interese, numai in conditiile in care se face dovada indeplinirii conditiilor raspunderii sale, referitoare la incalcarea obligatiilor asumate si la producerea pagubei. Astfel, consider ca stipularea unei clauze penale legal asumate, prin care se determina anticipat prejudiciul pe care salariatul l-ar cauza angajatorului nu aduce atingere art. 38 din Codul muncii.

In ceea ce priveste domeniul clauzei penale, avand in vedere ca aceasta este reglementata de dispozitiile Codului civil care fac referire la obligatii sau conventii cu clauza penala, apreciez ca acesta nu este limitat in cazul dreptului muncii, atata timp cat nu exista o norma legala expresa care sa interzica inserarea acestei clauze in cadrul contractului individual de munca.

In concluzie, avand in vedere cele precizate mai sus, consider ca inserarea unei clauze penale in cadrul contractului individual de munca este admisibila si nu contravine legislatiei in vigoare, atat in situatia in care o asemenea clauza penala este introdusa in favoarea angajatorului, cat si in situatia in care este introdusa in favoarea angajatului.

Silvia Axinescu, avocat
silvia@ciurtin-brasoveanu.ro

Alte articole de Silvia Axinescu