Trimite unui prieten acest articol 
Numele dumneavoastra:

Emailul lui:

Bursa de Valori Bucuresti - raport de piata 26 - 30 martie 2007

KD-CapitalAcest articol este realizat de KD-Capital pentru Info-legal.ro

Evolutia bursei de valori Bucuresti - raport de piata

Bursa de Valori Bucuresti - raport de piata 26 - 30 martie 2007 Bursa de Valori Bucuresti - raport de piata 26 - 30 martie 2007

Săptămâna acesta piaţa de capital şi-a reluat trendul negativ pe care s-a înscris în ultima perioadă. Indicii bursieri au înregistrat scăderi, BET pierzând 1,69% şi BET-FI 0,44%. Trendul oscilatoriu al evoluţiei pe SIF-uri a venit pe fondul ştirilor despre proiectul de lege care prevede ridicarea pragului de deţinere la SIF-uri la 5%, iniţiat de senatorul Ionuţ Popescu. Mai întâi Comisia Juridică a Senatului a dat aviz favorabil, ca apoi Comisia de Buget Finanţe a Senatului să respingă propunerea.
Scăderi s-au înregistrat şi la nivelul volumelor de tranzacţionare, media zilnică ajungând la 62 mil. RON, în scădere cu 24% mai puţin decât săptămâna precedentă.

Cele mai importante actiuni cotate

Simbol Lichiditate*
(mil. RON)
Cotatii (RON) Variatie
23.03.07 30.03.07
SIF1 35,32 2,9400 2,8400 -3,40%
SIF5 32,90 3,2200 3,1800 -1,24%
SIF2 30,87 2,8400 2,9200 2,82%
TLV 23,02 1,0900 1,0600 -2,75%
BRD 21,81 22,1000 21,1000 -4,52%
FLA 19,48 0,3750 0,3700 -1,33%
SIF3 17,68 3,2000 3,2600 1,87%
SNP 12,50 0,5800 0,5700 -1,72%
SIF4 8,37 1,8100 1,7700 -2,21%
BIO 4,12 0,7050 0,7200 2,13%

Top 5 cresteri de pret Variatie
Mechel Târgovişte (COS) 42,54%
Şantierul Naval Orşova (SNO) 25,00%
Zimtub Zimnicea (ZIM) 24,64%
Turism, hoteluri, restaurante Marea Neagră (EFO) 23,58%
Altur Slatina (ALT) 16,18%
Top 5 scaderi de pret Variatie
Turism Felix S.A. Băile Felix (TUFE) -9,55%
Bermas Suceava (BRM) -8,02%
Energopetrol Câmpina (ENP) -7,14%
Armătura Cluj-Napoca (ARM) -6,19%
BRD Societe Generale (BRD) -4,52%

Începând cu 29 martie 2007, a început tranzacţionarea obligaţiunilor corporative emise de BCR la data de 28.11.2006. Emisiunea de obligaţiuni este în valoare de 242.83 mil. RON, constând în 2,43 mil. obligaţiuni cu valoarea nominală de 100 RON/obligaţiune, având maturitatea peste 3 ani. Rata dobânzii este de 7,25%, plata dobânzii urmând a se face semestrial.
SIF Moldova (SIF2) a anunţat vânzarea pachetului de 97,23% din acţiunile SC Comat Brăila (CBRB) pentru 3,61 mil. RON. SIF2 a cedat şi drepturile de subscriere ce-i reveneau ca urmare a majorării de capital aflate în desfăşurare.
Săptămâna trecută, SIF Muntenia (SIF4) a vândut întregul pachet de 20,3% din acţiunile Romanceram (RMRM), valoarea tranzacţiei fiind de 4,32 mil. RON. SIF4 a mai vândut şi 17,08% din capitalul social al Agroindaf SA Afumaţi, pentru care a încasat 1,48 mil. RON. Fondul Julius Baer Investments a anunţat că împreună cu 29 de societăţi deţine în mod concertat ponderi între 1,54% şi 1,72% în structura capitalului social al SIF-urilor. De asemenea ING Bank & Investments au raportat deţineri de peste 1% din capitalul social al SIF1 şi SIF2. Joi, Banca Transilvania (TLV) împreună cu alţi investitori au anunţat că deţin 7,97% din acţiunile SIF1 dar şi procente mai mici de 1% în capitalul social al SIF2 şi SIF5. Tot la SIF1 s-a raportat o deţinere importantă, de 4,6%, a unui off-shore din Cipru, Ampelus Holding Limited.
Din data de 16 martie, Standard & Poor's a revizuit în sens pozitiv ratingul acordat Transelectrica (TEL) pentru creditele pe termen lung de la BB la BB+ cu perspectivă pozitivă.
Săptămâna aceasta alte trei societăţi listate la BVB au anunţat acordarea de dividende. Astfel, Turbomecanica (TBM) va acorda acţionarilor 0,03 RON/acţiune, Prodplast (PPL) 0,012 RON/acţiune iar MJ Maillis (MJM) 0,1 RON/acţiune. Randamentele brute oferite de dividende sunt reduse, la PPL fiind chiar sub 0,5%.
Zimtub Zimnicea (ZIM) a convocat AGA în data de 27 aprilie 2007 şi are ca punct principal pe ordinea de zi majorarea capitalului social cu 7,34 mil. RON din care 5 mil. RON aport în numerar din partea acţionarilor. Fiecare acţionar va primi 243 acţiuni gratuite şi va putea subscrie alte 518 acţiuni. Deşi convocatorul nu precizează, preţul de subscriere va fi probabil valoarea nominală de 2,5 RON.

Perspective

După evoluţia de săptămâna aceasta este de aşteptat ca evoluţia să continue pe un trend descendent. Singurul eveniment care poate modifica starea de aşteptare şi nesiguranţă este o decizie finală asupra pragului de deţinere la SIF-uri. Fără aceasta, temerile că acţionarii SIF care au raportat deţineri de peste 1% vor fi obligaţi să vândă vor domina piaţa. O acţiune interesantă pentru săptămâna viitoare este Alro (ALR), care revine luni la tranzacţionare după cinci luni de suspendare. Acest lucru a fost cauzat de procedura fuziunii cu Alprom. Este de aşteptat ca interesul investitorilor în acţiuni ALR să fie unul foarte ridicat, mai ales în condiţiile în care compania a anunţat rezultate preliminare foarte bune şi acordă un dividend brut de 0,3891 RON/acţiune. Dacă prezenţa ALR în topul creşterilor de preţ este foarte probabilă, nu mizăm însă pe un volum foarte mare de tranzacţionare, dat fiind mai ales free-floatul foarte redus de sub 1,5%.

Radu Popescu-Buzeu, Sef departament Analiza
radu.popescu-buzeu@kd-capital.ro
Virgil Livanov, Analist financiar
virgil.livanov@kd-capital.ro