Perioada ulterioara integrării României in Uniunea Europeana poate fi mai degrabă caracterizata ca o perioada de tranziţie pentru mediul legislativ, ne-am întâlnit in aceasta perioada cu numeroase modificări si re-modificări ale actelor normative, unele dintre ele si in domeniul fiscal.
Data de 1 ianuarie 2007 a fost un fel de punct terminus pentru legislaţia româneasca, aceasta fiind data pana la care a trebuit sa fie modificate actele normative ale căror prevederi nu erau aliniate la cerinţele comunitare. Ulterior acestei date, actele normative astfel modificate au fost re-modificate, uneori având loc o întoarcere la fostele prevederi. Aşa cum spuneam intr-un articol anterior („Elaborarea actelor normative - un proces complex") actele normative trebuie nu doar sa se alinieze la prevederile europene ci si sa răspundă unor nevoi practice ale societaţii noastre, astfel ca, ori de cate ori se constata inaplicabilitatea totala sau parţiala a prevederilor unui act normativ actul respectiv va fi re-modificat.
Acest proces legislativ de modificare/re-modificare începe insa sa întâmpine serioase dificultati in momentul in care actul normativ ce se doreşte a fi modificat este Codul Fiscal. Pentru ca, după cum se spune chiar in cuprinsul Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal („Codul Fiscal") orice modificare/completare adusa Codului Fiscal intra în vigoare începând „din prima zi a anului următor celui în care a fost adoptata prin lege", cu alte cuvinte nici o modificare adusa prin lege Codului Fiscal anul acesta nu poate fi pusa in aplicare înainte de 1 ianuarie 2008.
Mai mult, legea modificatoare ar trebui, de regula, sa fie promovata, adusa la cunoştinţa publicului larg, cu cel puţin 6 luni înainte de data intrării acesteia in vigoare. Aceste prevederi au menirea de a asigura stabilitatea, echilibrul in plan fiscal si datorita importantei sale, Codul Fiscal nu poate fi modificat decât prin lege (aceasta noţiune nu trebuie privita lato sensu, ca act normativ).
Si cu toate acestea, Codul Fiscal a fost modificat de câteva ori prin Ordonanţa de Urgenta a Guvernului. După cum ne spune Constituţia României, Guvernul este abilitat sa adopte ordonanţe de urgenţă în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora.
La 1 ianuarie 2007 a intrat in vigoare Ordonanţa de urgenţă nr. 110/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, ordonanţa publicata in Monitorul Oficial la finele lunii decembrie 2006.
In preambulul acestei Ordonanţe urgenţa adoptării a fost motivata de necesitatea creării cadrului normativ care să permită aplicarea noilor dispoziţii ale Codului Fiscal. Fara a ne mai întreba daca este sau nu legala adoptarea unui astfel de act normativ care, ce-i drept, respecta (numai) prevederile constituţionale, semnalam apariţia unor noi modificări ale Codului Fiscal intrate in vigoare la data de 3 Aprilie 2007 si publicate in Monitorul Oficial cu aproximativ o saptamana înainte de aceasta data, adică pe data de 28 Martie 2007.
Actul normativ mai sus referit este tot o ordonanţă de urgenţă care modifica art. 157 din Codul Fiscal. (Ordonanţă de urgenţă nr. 22/2007 pentru modificarea şi completarea art. 157 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal).
Motivarea oferita de data aceasta de Guvern este una mai ampla si care pare, la prima vedere, a avea consecinţe foarte mari.
In preambulul acestei ordonanţe se precizează ca urgenta adoptării a fost determinata de (i) consecinţele pe care le-au antrenat modificările legislative survenite in domeniul T.V.A.-ului, consecinţe ce au avut implicaţii negative asupra bugetului de stat si care ar fi putut duce la blocarea finanţărilor din bugetul de stat precum si de (ii) dorinţă de a diminua evaziunea fiscala si de a crea un mecanism de control al modului de achitare a obligaţiilor reprezentând taxele aferente bunurilor importate.
A verbis legis non est recedendum, dar existenta unei situaţii excepţionale poate oare justifica incălcarea legii sau îndepărtarea de la lege? In plan practic se pare ca răspunsul dat a fost unul pozitiv si speram ca, aceste soluţii astfel adoptate, sa asigure stabilitatea de care mediul legislativ are atâta nevoie.
Alte articole de Camelia Patrascu