Legea 469/2002 a suferit numeroase modificari de la data promulgarii sale in 19.07.2002, in functie de modul in care statul a inteles sa lase o mai mare sau o mai mica libertate partilor in incheierea contractelor.
La sfarsitul anului trecut, mai precis in 23.11.2006 se promulga o lege prin care se inlocuieste obligatia creditorului dintr-un contract de a cere si penalitati pentru fiecare zi de intarziere in afara sumei datorate, cu posibilitatea ca in contractul incheiat intre parti sa se prevada obligarea debitorului la plata de penalitati.
Astfel, nu numai ca se lasa la latitudinea partilor daca sa se prevada o asemenea obligatie (plata unor penalitati) dar si termenul dupa care creditorul poate cere penalitati de intarziere este lasat la latitudinea partilor, termen care inainte era prevazut imperativ, respectiv 30 de zile de la data scadentei obligatiei.
Aceasta modificare este importanta intrucat se lasa partilor posibilitatea, si nu obligatia de conveni un termen de la data scadentei incepand cu care debitorii ar urma sa plateasca penalitati.
De asemenea, o alta modificare prevede ca agentii economici-comercianti care nu isi indeplinesc obligatiile asumate prin contract sa sisteze orice plata reprezentand sporuri, cu exceptia sporurilor de vechime, indemnizatii si premii pentru membrii consiliilor de administratie si directori si de asemenea, sa sisteze achizitionarea de bunuri mobile sau imobile care nu sunt necesare direct procesului de productie.
Incalcarea acestei obligatii este considerata de legea 469/2002 astfel cum a fost modificata contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 10.000 RON la 30.000 RON.
Aceste contraventii se constata si se aplica de persoane anume desemnate din organele de control fiscal ale Ministerului Finantelor Publice.
In schimb, ramane imperativa introducerea de cereri de chemare in judecata in vederea recuperarii creantelor, desi exista in dreptul procesual principiul disponibilitatii introducerii unei cereri de chemare in judecata.
De asemenea, legea 469/2002 prevede ca fiind imperativa urmarirea patrimoniului debitorului prin executorul judecatoresc, aceasta lege stabilind si o ordine: mijloace banesti, active financiare de orice fel, produse finite, materii prime si materiale, mijloace fixe si, la sfarsit, creante si alte valori patrimoniale aflate in circuitul civil.
Prin aceasta prevedere se poate spune ca se restrange modul de efectuare a executarii silite, restrangandu-se dreptul creditorilor de a decide modul si ordinea in care isi recupereaza creantele.
Singura aparare care s-ar putea aduce acestei prevederi ar fi faptul ca reprezinta un mijloc de protectie al debitorului fata de eventualele manifestari arbitrare din partea creditorului.
Elena BALAN, avocat Baroul Bucuresti
av.elenabalan@gmail.com
Alte articole de Elena Balan