Majoritatea colegilor mei de generatie, dar cred ca si o buna parte din generatiile anterioare de juristi si-au inceput practica in Palatul de Justitie. Fie invatand cate ceva de pe la avocati mai in varsta, fie facandu-si practica in cadrul vreunui Parchet sau pe la vreo arhiva. Ne-am inceput cariera mergand pe niste culoare inguste si mizerabile, pe niste scari de lemn pe care era bine sa te cantaresti inainte de a urca si asistand mereu la un "santier" in care nimeni nu muncea. Traiam tot timpul cu spectrul fricii unui cutremur care ar fi facut praf toata "cosmelia". De altfel am avut ocazia sa traiesc un cutremur in cadrul vechiului Palat al Justitie si atunci am vazut cat de repede se poate iesi dintr-o arhiva de la subsol catre aerul de afara. Toata lumea, avizata sau nu in domeniul constructiilor sustinea ca Palatul de Justitie nu poate trece peste un cutremur similar celui din 1977.
Si totusi in Palat se muncea, avocatii veneau si plecau, arhivarii, grefierii, procurorii si judecatorii lucrau acolo minim 8 ore pe zi, justitiabilii erau pe toate culoarele in fiecare zi de dimineata pana seara. Erau locuri din Palat, unde in mijlocul unei zile de vara te simteai ca intr-o camera obscura, astfel incat nici macar numarul dosarului nu il puteai scrie pe o hartie. Atmosfera era atat de deprimanta incat nu prea stiu cum nu se intampla in fiecare zi cate o mica rascoala. Pe vremea aceea isi desfasurau activitatea in Palat atat Curtea Suprema de Justitie, cat si Curtea de Apel Bucuresti si Judecatoriile sectoarelor 1,2,4 si 5, plus Parchetele.
Poate din cauza spatiului total neadecvat unor asemenea activitati si colaborarea cu personalul auxiliar al justitiei decurgea anevoios. Toate persoanele care lucrau in registraturi, arhive sau la birourile de grefieri erau atat de amabile incat iti venea sa te lasi de profesia juridica imediat. Tonul raspunsurilor era atat de taios si de foarte multe ori obraznic incat mereu te intrebai daca nu cumva doamna de dincolo de tejghea te platea si nu altii, Informatiile veneau greu si te simteai mereu vinovat de deranjul provocat prin venirea ta in arhiva.
Poate si acesta a fost unul din motivele pentru care de la un anumit moment mi-am indreptat cariera catre consultanta incercand sa evit cat mai mult instantele.
Saptamanile trecute insa am fost obligat sa ajung la Curtea de Apel Bucuresti. Marea victorie a fost ca nu trebuia sa mai ajung in soseaua Oltenitei, unde Curtea a fost trimisa in surghiun o buna perioada de timp, intrucat aceasta revenise in vechiul Palat de Justitie renovat. Sa fiu sincer nu credeam ca am sa vad vreodata palatul gata si am fost extrem de susprins sa aflu ca este si functional, deja lucrand aici Curtea de Apel Bucuresti si Judecatoria Sectorului 5.
Cand am ajuns am vazut o cladire frumos renovata la exterior si extrem de civilizata. Pentru cei care nu stiu cladirea originala a fost realizata de catre arh. Ion Mincu, la sfarsitul secolului XIX, in stilul renasterii franceze asemanandu-se cu cladirii din Paris.
Dorind sa intru in cladirea in care mai intrasem de sute de ori am fost oprit de un grup de lucratori ai jandarmeriei care m-au intrebat unde merg si daca sunt avocat. Le-am spus ca sunt consilier juridic si ca merg in cladire. Mi s-a raspuns ca daca nu am legitimatia la mine trebuie sa intru pe intrarea centrala, intrarea dinspre Tribunalul Bucureti nefiind decat pentru avocati, consilieri, procurori si judecatori - cu legitimatie. Mi s-a parut firesc si am zis ca este normal sa existe anumite reguli.
Am plecat catre intrarea centrala, cea de pe Cheiul Dambovitei, mai ales ca era o premiera pentru mine, acele usi nevazandu-le deschise niciodata. Ajung si vreau sa intru dar din nou aceasi poveste - un grup de jandarmi cu aceleasi intrebari. Dupa o discutie scurta in care le-am explicat ca Palatul de Justitie este o cladire publica si nu trebuie sa ai o anumita calitate pentru a putea intra am trecut de barajul "cerberilor". Pentru cei care vor dori sa ma puna la punct in legatura cu nestiinta mea, episodul nu s-a intamplat in ziua alarmei cu bomba de la Palat de joi 14 septembrie. In aceea zi am intrat mult mai usor in cladire si fara multe intrebari intrucat aveam o tinuta specifica: costum, cravata si restul accesoriilor. Atunci nu a mai fost nevoie de legitimatie, cravata fiind suficienta.
Trecand peste episodul acesta am intrat in cladire. Pentru cei care au mai fost in ea inainte de a fi renovata, cred ca primul impuls este sa mearga in partea centrala a ei intre scarile acelea monumentale de marmura, zona care era mereu inchisa cu niste panouri sinistre de carton sau lemn si pe care o puteam vedea doar de la etaj.
Renovata si refacuta in intregime, cu instalatie de aer conditionat centralizata, cu lumini si finisaje moderne dar care incadreaza cu vechimea cladirii, Palatul de Justitie este in acest moment ceea ce trebuia sa fie mereu, o institutie in care se poate intra si unde nu te apasa atmosfera de santier perpetuu.
Bucurandu-ma de mersul prin cladire, am trecut si la motivul pentru care ma aflam la Curtea de Apel. Primul drum la Registratura. Din nefericire am nimerit in plin protest al grefierilor si arhivarilor. Ca si in cazul profesorilor si in acest caz m-am intrebat de ce nu si-au inceput acestia protestele fie pe perioada vacantei scolare, fie pe cea a vacantei judecatoresti si bulverseaza activitatea tuturor tocmai acum la inceputul unui "nou sezon". Oare nu aveau aceleasi probleme si acum o luna? Nu as vrea sa fiu gresit inteles, nu discut revendicarile pe care ei le solicita ci numai momentul in care pornesc aceste proteste.
Dupa o asteptare de cateva minute pana a expirat timpul de protest intru in Registratura. Ma intampina acelasi ton taios si exact aceasi atitudine pe care o stiam de acum cativa ani. Dupa cateva grimase acre ale doamnei de la Registratura aflu ce aveam nevoie.
In drum spre iesire hotarasc sa vad ceva si in arhiva. Aici intru in camera si ma gasesc in mijlocul unui razboi intre un avocat mai in varsta si o doamna ce cu greu poate fi numita asa la comportamentul pe care il avea. Degeaba avocatul avea o varsta respectabila si o experienta in spate in fata arhivarei devenise sacul ei de box pe care ea isi exersa croseele verbale si exhiba complexele sociale.
Am realizat atunci ca desi au un nou loc de munca, modern si civilizat, atitudinea acestor persoane a ramas aceasi ca atunci cand le era frica ca poate veni un cutremur si ele vor fi in cladire.
Si mai mult, desi un ministru al justitiei a facut tot ce era nevoie pentru ca domeniul sau sa nu mai fie oaia neagra in negocierile cu Uniunea Europeana, daca reforma initiata de domna Macovei nu va patrunde adanc si in randul personalului care deserveste justitia vom fi codasii Europei nu la nivelul armonizarii legislative si tocmai la domeniul punerii ei in practica.
Altfel vom avea un Palat de Justitie cu haine noi si obiceiuri vechi.
Doru TOMA, consilier juridic, membru CCJ
doru.toma@commercial-consult.ro
Alte articole de Doru Toma