Trimite unui prieten acest articol 
Numele dumneavoastra:

Emailul lui:

Protectia Mediului. Definitii si pasi necesari pentru a respecta prevederile legale in vigoare

Incepand cu 1 ianuarie 2007, Protectia Mediului va fi unul dintre cele mai importante domenii ce vor trebui respectate de catre toti agentii economici. Daca pana acum acestui domeniu nu i se acorda atentia cuvenita , de acum incolo cu totii vom trebui sa fim foarte atenti la reglementarile ce guverneaza acest domeniu. Tratatul de la Kyoto desi pare foarte departe este mult mai aproape decat credem.

Audit De Mediu - instrument managerial de evaluare sistematică, documentată, periodică şi obiectivă a performanţei organizaţiei, a sistemului de management şi a proceselor destinate protecţiei mediului, cu scopul:

a) de a facilita controlul managementului practicilor cu posibil impact asupra mediului;

b) de a evalua respectarea politicii de mediu, inclusiv realizarea obiectivelor şi ţintelor de mediu ale organizaţiei;

Autorizaţie De Mediu - act tehnico-juridic emis de autorităţile competente pentru protecţia mediului, prin care sunt stabilite condiţiile şi/sau parametrii de funcţionare a unei activităţi existente sau a unei activităţi noi cu posibil impact semnificativ asupra mediului, necesar pentru punerea acesteia în funcţiune;

Autorizaţie Integrată De Mediu - act tehnico-juridic emis de autorităţile competente, conform dispoziţiilor legale în vigoare privind prevenirea şi controlul integrat al poluării;

Avize de mediu emise de autoritatea competentă pentru protecţia mediului:

Avizul de mediu pentru planuri şi programe - act tehnico-juridic emis de autoritatea

competentă pentru protecţia mediului, care confirmă integrarea aspectelor privind protecţia mediului în planul sau programul supus adoptării;

Avizul pentru stabilirea obligaţiilor de mediu - act tehnico-juridic emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului la: schimbarea titularului unei activităţi cu impact asupra mediului, vânzarea pachetului majoritar de acţiuni, vânzarea de active, fuziune, divizare, concesionare, dizolvare urmată de lichidare, lichidare, încetarea activităţii, faliment, având ca scop stabilirea obligaţiilor de mediu, ca prevederi ale unui program pentru conformare, în vederea asumării acestora de către părţile implicate în situaţiile menţionate anterior;

Avizul de mediu pentru produse de protecţie a plantelor respectiv pentru autorizarea

îngrăşămintelor chimice - act tehnico-juridic emis de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, necesar în procedura de omologare a produselor de protecţie a plantelor şi respectiv de autorizare a îngrăşămintelor chimice;

Aviz Natura 2000 - act tehnico-juridic emis de autoritatea competentă pentru protecţia

mediului, care confirmă integrarea aspectelor privind protecţia habitatelor naturale şi a speciilor

Solicitarea şi obţinerea avizului de mediu pentru planuri şi programe sunt obligatorii pentru adoptarea planurilor şi programelor care pot avea efecte semnificative asupra mediului.

Aprobarea planurilor şi programelor, la orice nivel ierarhic, este condiţionată de existenţa avizului de mediu pentru respectivul plan sau program.

Solicitarea şi obţinerea avizului de mediu pentru stabilirea obligaţiilor de mediu sunt obligatorii în cazul în care titularii de activităţi cu posibil impact semnificativ asupra mediului urmează să deruleze sau să fie supuşi unei proceduri de:

În termen de 60 de zile de la data semnării/emiterii documentului care atestă încheierea uneia dintre procedurile menţionate mai sus părţile implicate transmit în scris autorităţii competente pentru protecţia mediului obligaţiile

Îndeplinirea obligaţiilor de mediu este prioritară în cazul procedurilor de:

Autorizaţia/autorizaţia integrată de mediu se emite după obţinerea celorlalte avize, acorduri, autorizaţii,după caz, ale autorităţilor competente, potrivit legii.

Titularul activităţii are obligaţia de a informa autorităţile publice teritoriale competente pentru protecţia mediului cu privire la rezultatele automonitorizării emisiilor de poluanţi reglementaţi, precum şi cu privire la accidente sau pericole de accidente.

AUTORIZAŢIA DE MEDIU ESTE VALABILĂ 5 ANI, IAR AUTORIZAŢIA INTEGRATĂ DE MEDIU ESTE VALABILĂ 10 ANI.

Acordul de mediu este valabil pe toată perioada punerii în aplicare a proiectului.

Acordul de mediu îşi pierde valabilitatea dacă lucrările de investiţii pentru care a fost emis nu încep în termen de 2 ani de la data emiterii, cu excepţia proiectelor cu finanţare externă pentru care acordul de mediu îşi păstrează valabilitatea pe toată perioada desfăşurării acestora, până la finalizarea investiţiei.

Persoanele juridice care produc, stochează, comercializează şi/sau utilizează îngrăşăminte chimice şi produse de protecţie a plantelor, au următoarele obligaţii:

 

Persoanele juridice interesate în fabricarea şi/sau plasarea pe piaţă a produselor de protecţia plantelor şi îngrăşămintelor chimice au obligaţia să solicite şi să obţină, în cazul în care legislaţia specifică prevede aceasta, avizul de mediu pentru produse de protecţie a plantelor, respectiv pentru autorizarea îngrăşămintelor chimice, în vederea producerii, comercializării şi utilizării acestora în agricultură şi silvicultură.

Protecţia mediului constituie o obligaţie a tuturor persoanelor fizice şi juridice, în care scop:

Honorius E. Circa, avocat Baroul Bucuresti
hcirca@gmail.com

Alte articole de Honorius Circa