Cadrul legal in materie, respectiv, Legea privind combaterea concurentei neloiale, nr 11/1991, reglementează in mod expres faptele de concurenta neloiala care pot atrage retinerea urmatoarelor forme de raspundere: raspundere contraventionala, raspundere penala, raspundere civila
Sancţiunea poate fi aplicata şi persoanelor juridice. Termenul de prescripţie aplicabil in aceasta materie este termenul general de 3 ani.
Instanta competenta material sa solutioneze aceasta actiune este Tribunalul iar competenta teritoriala este determinata de locului săvârşirii faptei sau de sediul paratului sau inculpatului; in lipsa unui sediu fiind competent tribunalul domiciliului paratului sau inculpatului. In ceea ce priveste natura acestei forme de raspundere, precizam ca opinia majoritara este in sensul considerarii acesteia ca avand natura delictuala de tip special.De cele mai multe ori aceste actiuni sunt insotite de ordonanta presedintiala, prin care se solicita instantelor ca pana la solutionarea actiunii principaler sa dipusa incetarea practicii comerciale neloiale.O alta masura speciala ce poate fi aplicata de catre instanta de judecata este aceea a obligarii autorului faptei la publicarea hotararii resp[ective de sanctionare in presa pe cheltuiala sa.
In practica cele mai dese cazuri de concurenta neloiala constau in folosirea fara drept a unei firme, invenţii, mărci, indicaţii geografice unei embleme sau unui ambalaj de natură să producă confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant.
Aceste fapte sunt de natura sa lipseasca detinatorul legitim al firmei, inventii, marcii de unul din elementele drepturilor sale.
Astfel, in cazul folosirii unei denumiri comerciale fara drept se incalca nu doar reglementarile in materia concurentei neloiala dar si alte reglementari. Astfel, potrivit art.30 din Legea nr. 129/1990, denumirea comerciala este folosita atat ca reclama cat si ca semnatura, indeplinind urmatoarele functii: (i) de identificare a comerciantului; (ii) de semnare a angajamentelor, (iii) de raliere a clientului, (iv) de credit.
Prin fapta de concurenta neloiala aceste functii sunt limitate si chiar anulate in conditiile in care dobandesc legitimitate si protectie juridica inca din momentul inregistrarii.
Din momentul inregistrarii acestei denumiri, tertii au obligatia generala de a repecta dreptul astfel dobandit de agentul economic titular al dreptului personal la denumirea comerciala si obligatia negativa de a nu face nimic de natura sa aduca atingere acestuia sau sa limiteze exercitarea acestui drept.
Aceeasi situatie in cazul in care marca inregistrata a unui agent economic ce beneficiaza de protectie este utilizata fara drept de un alt agent economic. In acest caz, fapta ilicita savarsita de in scopuri speculative, intra sub incidenta reglementarilor in materia concurentei si a marcilor.
Scopul vadit al autorilor acestor fapte este de a a beneficia de renumele si clientii celor care si-au protejat denumirea/marca prin nasterea unor confuzii pe piata.
Mihaela Ion, avocat Baroul Prahova
ion.mihaela@k.ro
Alte articole de Mihaela Ion