Birou, munca, diverse probleme, unele dificile unele mai usoare, unele ne fac placere altele nu, dar mai grav cele mai multe din ele ne enerveaza. Si ne enerveaza extrem de puternic. Regulile de buna purtare ne fac sa nu rabufnim la birou si sa nu aratam cat de nervosi, stresati si irascibili suntem. Dupa orele de program frustrarile si nervii nu raman la birou si pleaca impreuna cu noi.
O buna parte din noi plecam de la birou cu autoturismul. Probabil ca in momentul cand fiecare dintre noi se urca in masina considera ca in trafic nimeni nu il cunoaste, isi poate exprima la maxima intensitate nervii si irascibilitatea si capata o lipsa de respect fata de colegii de drum care te face sa te gandesti daca nu cumva individul a gresit epoca in care traieste si a venit direct din preistorie si primul instinct pe care il are este sa tipe si sa dea cu maciuca.
Cu siguranta in acest moment va intrebati de ce aleg sa scriu un articol despre o tema comentata moderat si de alte persoane, in acest moment. Pentru a fi explicit trebuie sa va povestesc o secventa pe care am vazut-o acum zece zile si pe care nu pot sa o uit. Dar mai intai pentru a nu fi acuzat de ipocrizie si de falsa demagogie trebuie sa recunosc ca si eu sunt unul dintre soferii care de multe ori in trafic, claxonez aiurea pe diversii colegi de trafic care gresesc sau care mi se pare mie ca gresesc, ca de multe ori in discutiile mele cu ei dintr-o masina in alta fac dese trimiteri la parti semnificative ale neamului lor si am uneori sentimentul ca imi pierd mintile si imi amintesc scene deloc placute din filmul "Tacerea Mieilor". Si totusi ce am vazut acum zece zile m-a socat atat de mult si m-a facut sa ma intreb daca nu e cazul sa merg la psiholog pentru a deveni mult mai calm la volan. Dar iata despre ce este vorba: intr-o dupa amiaza eram exact la iesirea din Parcul Herastrau dinspre Piata Charles de Gaulle. La un restaurant din apropiere mancasem impreuna cu niste prieteni si mergeam spre masina extrem de relaxat. In rondul de langa parc am vazut cateva persoane care tipau unele la altele si niste masini care blocau drumul. La un moment dat o masina de fabricatie autohtona in care se aflau trei baieti pana in 30 de ani a demarat si a plecat. O persoana dintre cele ramase s-a intors si a lovit cu piciorul masina care tocmai pleca. In acel moment soferul masinii a oprit, s-a dat jos din masina a inceput sa injure si a deschis portbagajul masinii. Gestul de a deschide portbagajul m-a dus cu gandul pentru un moment la evenimentul de la lacul Vacaresti de acum cateva saptamani. Si totusi ce a scos individul din portbagaj parca m-a socat mai mult decat o pusca de vanatoare. A scos o casca de motociclist, si-a pus-o pe cap si a sarit cu pumnii si cu picioarele pe neferictul care a avut gresita inspiratie sa-i loveasca "limuzina". Lumea adunata a inceput sa tipe si pana la urma "violentul-curajos" s-a calmat si s-a oprit din minipartida de K1. A mai amenintat putin ca da foc masinii domnisoarei cu care a avut ceva de impartit si care intrase pe sens interzis si a plecat in tromba. In urma lui a ramas o fata in stare de soc care nu era in stare sa mai miste masina din locul in care se oprise, pentru ca tremura toata.
Scena cu totul a durat probabil 25-30 de secunde, poate maxim un minut (sau cel putin atat am vazut eu) dar violenta si premeditarea cu care a actionat individul sunt lucruri care nu te pot lasa indiferent si fara a te gandi in ce fel de societate traim.
Cazul 2. Sambata sau duminica am vazut la stiri un banal accident, petrecut undeva in Bucuresti si filmat cu camera radarului unei masini a Politiei Rutiere. Despre ce era vorba: un taximetrist, in bunul stil de condus care ii caracterizeaza "mai bine ma feresc ei daca nu vor sa aiba masina lovita" a schimbat doua benzi fara a semnaliza si a fost lovit din spate de un alt autorurism care mergea regulamentar. In urma accidentului s-a constatat ca soferul care a lovit taximetrul conducea sub influenta bauturilor alcoolice. Pana aici nimic iesit din comun. Continuarea este insa periculoasa. Imediat la fata locului s-au adunat mai multe taximetre pentru ca, colegii celui lovit din propria imprudenta sa-i faca acestuia dreptate. Si asta cum: sarind la bataie si la injurat pe pasagerii din masina care lovise taximetrul. Probabil ca din anii 90 in Romania, minerii, care devenisera forta de impunere a propriei legi cu bata si pumnul au transferat aceasta atribuitie la taximetristi care in orice situatie se aduna si isi fac singuri dreptate. Revin si amintesc accidentul a fost filmat cu o camera instalata pe o masina a Politiei Rutiere fapt ce confirma ca aceasta se afla foarte aproape de accident si de incidentul ulterior. Dar ne-am obisnuit de multe ori sa vedem masini de Politie patruland pe unde nu au fost niciodata probleme dar care nu se incumeta sa intervina in situatii specifice muncii pentru care sunt platiti. Masurile, din ce am aflat de la stiri, au fost luate numai impotriva soferului baut. Sigur ca sunt adeptul celor mai dure masuri impotriva celor care consuma bauturi alcoolice si apoi se urca sa conduca masina, dar cred ca si cei care au iesiri violente in trafic trebuie pedepsiti. Cu atat mai mult atunci cand ele sunt surprinse de camere ale Politiei sau de televiziuni.
Violenta in trafic tinde sa devina un sport national, o metoda de a ne elibera nervii si frustrarile dar care din pacate nu se manisfesta decat tot impotriva noastra. Acum cativa ani rula un film care a facut ceva "victime" printre femeile din intreaga lume. Filmul se cheama "Fight Club" si acolo personajele principale jucate de Brad Pitt si Edward Norton, isi exprimau nervii si frustrarea adunate in cursul unei zile de munca in cadrul unor cluburi de lupte la care participau oameni respectabili. Sigur ca nu militez pentru o asemenea solutie dar consider ca singurul loc acceptabil in care poti face box este o sala de antrenament si nu pe un coleg participant la trafic fie ca acesta este un el sau o ea.
Din fericire am avut posibilitatea sa merg cu masina in mai multe tari cu civilizatii si culturi diferite dar nu am intalnit o asemenea densitate de nervi, injuraturi si violenta la volan. Nici macar la Istambul, un loc in care de multe ori este mai bine sa nu fi sofer, nu am intalnit asemenea gesturi si situatii. Iar noi despre turci avem o parere destul de proasta, bazata pe o aroganta si o suficienta tipic romaneasca.
Violenta in trafic este o povara si nu o fapta de vitejie. Cultura europeana despre care multi dintre concetatenii nostri spun ca nu este un lucru bun de adoptat a reusit de mult timp sa micsoreze si sa stapaneasca aceasta tara de comportament. La noi violenta incepe sa devina din act intamplator si de reactie un act premeditat iar oamenii din momentul in care se urca la volan uita de civilizatie. La noi exista cred o metamorfozare a individului fie barbat fie femeie care in momentul in care a rotit cheia in contact devine SOFER si de multe ori SOFER NECIVILIZAT.
Sigur ca multi vor spune ca la scris si exprimat idei suntem foarte multi talentati, la stat pe margine si aratat cu degetul suntem deja o buna parte din acest popor dar la a incerca sa facem ceva pentru a schimba aceste lucruri nu prea stim sa lucram.
In acest sens Info-legal.ro va demara incepand cu aceasta toamna o campanie sociala impotriva violentei in trafic. Intrucat consideram ca aceasta tema este o tema de larg interes nu dorim sa ne atribuim nici un merit in demararea acestei campanii. Pe cei care doresc sa se alature proiectului nostru in sustinerea acestei campanii sociale ii asteptam sa ne contacteze la adresa contact@info-legal.ro. Asteptam alaturi de noi, autoritati ale statului, ong-uri, agenti economici si persoane fizice. Violenta in trafic trebuie stopata si fiecare din noi trebuie sa se implice in reducerea acesteia.
Pentru a incheia intr-o nota comica si care poate explica gesturile noastre necontrolate de la volan am sa va spun un banc pe care probabil ca multi il stiti si pe care il stiu de la prietenul meu Bogdan Marghescu: "Ce este o nanosecunda? Durata de timp dintre momentul in care s-a aprins culoarea verde a semaforului si pana s-a auzit claxonul de la masina din spatele tau."
Doru TOMA, consilier juridic, membru CCJ
doru.toma@commercial-consult.ro
Alte articole de Doru Toma