Leasing
Care este durata minima a unui contract de leasing?
In conformitate cu legislatia in vigoare, un contract de leasing trebuie sa aiba o durata de minimum 12 luni.
Chiar si in tari cu mecanisme financiare extrem de bine dezvoltate, operatiunile specifice leasing-ului sunt componente relativ noi ale activitatilor financiare, acestea derulandu-se prima data in Statele Unite incepand cu anul 1954, odata cu infiintarea de catre Henry Schonfeld a American Leasing Corporation. In urmatorii ani, leasing-ul a cunoscut o ampla dezvoltare in toate tarile dezvoltate ale lumii, devenind o trasatura caracteristica a economiei de piata. In Romania prima societate de leasing a fost infiintata in anul 1994, iar primele referiri legislative la operatiunile de leasing s-au facut in Ordonanta Guvernului nr. 12/1995, in legatura cu regimul vamal al produselor importate in baza contractelor de leasing. Dezvoltarea contiunua si accentuata a acestui sistem de finantare a impus aparitia in 1997 a Ordonantei Guvernului 51, ca o prima forma a unei legi specifice in privinta operatiunilor de leasing, adoptata ca atare in 1998.
Finantarile prin sistem leasing constituie in economia romaneasca o adevarata gura de oxigen pentru agentii economici pentru care investitiile reprezinta o cerinta esentiala pentru dezvoltarea activitatii lor, si majoritatea activitatilor din economie necesita investitii pentru a se dezvolta.